Victor Negrescu cere implicarea Comisiei Europene după dezastrul ecologic din Marea Neagră. „Ecosistemul a fost contaminat cu mii de tone de M100, un produs foarte toxic” Fanatik.ro” „prefix”:”@

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu a susținut că a solicitat intervenția Comisiei Europene pentru limitarea efectelor dezastrului ecologic din Marea Neagră produs de scufundarea a două petroliere rusești. Acesta a precizat că apa mării a fost poluată cu o substanță chimică extrem de toxică. Intervenția Comisiei Europene după dezastrul ecologic din Marea Neagră Eurodeputatul PSD Victor Negrescu, ales și vicepreședinte al Parlamentului European după alegerile din iunie, a anunțat duminică, printr-o postare pe Facebook că a cerut sprijinul instituțiilor europene pentru a limita efectele dezastrului ecologic din Marea Neagră, produs de scufundarea a două petroliere rusești. „Pentru unii, este un subiect minor, dar Marea Neagră este importantă pentru România. De aproape o lună,… Read More
Categorie(i): News, litoralul românesc, PSD – Partidul Social Democrat, Razboi Rusia Ucraina
Sursa: Fanatik.ro
Rămâi conectat pentru a paria inteligent!
Așadar, indiferent de evenimentul sportiv care te pasionează, este crucial să fii mereu la curent cu informațiile de ultimă oră. Blogul blog.realbet.ro este sursa ta de încredere, unde găsești analize detaliate, știri relevante și perspective valoroase, toate menite să te ajute să iei decizii informate. Nu lăsa o știre de ultim moment să te ia prin surprindere. Fii cu un pas înaintea celorlalți, rămâi conectat la blogul nostru și pariază strategic!
Și, pentru ca experiența ta să fie completă, te așteptăm cu drag în agențiile noastre. După ce ai analizat informațiile de pe blog, vino și plasează biletul la unul dintre punctele noastre. Aici, vei simți atmosfera, vei putea discuta cu alți pasionați și vei putea încasa pe loc un eventual câștig.
Te invităm pe site-ul realbet.ro să consulți oferta noastră de pariuri sportive și te așteptăm în agențiile noastre să pariezi inteligent!