CSM Bucureşti n-a mai clacat în Bănie şi s-a calificat la pas în Final Four-ul Cupei României. Cristina Neagu şi-a luat la revedere de la publicul craiovean Prosport” „prefix”:”@

„Spaima granzilor” din Liga Florilor, SCM Universitatea Craiova, n-a mai reuşit încă o surpriză şi a fost eliminată în sferturile Cupei României de CSM Bucureşti. „Galacticele”, de această dată cu Cristina Neagu în teren, faţă de meciul de campionat pe care l-au pierdut în Bănie, au defilat spre Final Four, impunându-se cu 33-21. Gazdele, care cu câteva zile în urmă au învins, după un meci teribil, Rapidul, adversara CSM-ului din optimile Champions League, au ţinut piept campioanei numai în prima repriză, când s-a jucat practic de la egal la egal, Neagu și compania desprinzându-se la trei goluri, scor 17-14, chiar înainte de pauză. În partea secundă, echipa lui Helle Thomsen a zburdat în Polivalenta din Bănie, unde aproape 2.000 de… Read More
Categorie(i):  Alte Sporturi, Handbal, Cristina Neagu, handbal feminin, Liga Florilor, rezultate handbal 
 Sursa: Prosport
Rămâi conectat pentru a paria inteligent!
 Așadar, indiferent de evenimentul sportiv care te pasionează, este crucial să fii mereu la curent cu informațiile de ultimă oră. Blogul blog.realbet.ro este sursa ta de încredere, unde găsești analize detaliate, știri relevante și perspective valoroase, toate menite să te ajute să iei decizii informate. Nu lăsa o știre de ultim moment să te ia prin surprindere. Fii cu un pas înaintea celorlalți, rămâi conectat la blogul nostru și pariază strategic! 
 Și, pentru ca experiența ta să fie completă, te așteptăm cu drag în agențiile noastre. După ce ai analizat informațiile de pe blog, vino și plasează biletul la unul dintre punctele noastre. Aici, vei simți atmosfera, vei putea discuta cu alți pasionați și vei putea încasa pe loc un eventual câștig. 
 Te invităm pe site-ul realbet.ro să consulți oferta noastră de pariuri sportive și te așteptăm în agențiile noastre să pariezi inteligent!
 



